Barroso: Apărăm presa liberă, dar nu putem să nu ținem cont de presiuni asupra magistraților

Barroso: Apărăm presa liberă, dar nu putem să nu ținem cont de presiuni asupra magistraților
Publicat: 04/02/2013, 15:15
Actualizat: 23/11/2016, 13:10

Comisia Europeană apără presa liberă și nu intenționează să propună modificarea reglementărilor media, dar nu poate să nu țină cont de plângerile primite din partea CSM și CC privind existența unor campanii orchestrate ale presei împotriva magistraților, a declarat președintele CE, Jose Manuel Barroso.

„Pentru noi, liberatea presei este sfântă și Comisia va apăra întotodeauna această libertate, nu avem absolut nicio intenție să propunem reglementarea presei și am fi primii care am condamna orice atac împotriva jurnaliștilor. Nu putem însă să nu ținem cont că am primit plângeri de la Curtea Constituțională și Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu campanii orchestrate în media împotriva independenței magistraților, fie judecători, fie procurori, iar aici avem o problemă din punct de vedere al independenței justiției”, a spus Barroso.

El a explicat astfel, într-o conferință de presă susținută împreună cu premierul Victor Ponta, că oficialii CE nu au recomandat o soluție concretă pe această temă în ultimul raport privind situația din România, dar au considerat important totuși să menționeze existența unei astfel de probleme, pentru a fi „corectată” de către autoritățile de la București.

Președintele CE a susținut totodată că la Bruxelles au fost primite plângeri nu doar din partea Consiliului Superior al Magistraturii și Curții Constituționale, ci și din partea a numeroase organizații.

La rândul său, premierul Victor Ponta a arătat că este sigur că liberatea presei din România va fi respectată, „în echilibru” cu independența justiției.

El a adăugat că, după alegerile de anul trecut, România este o țară mult mai stabilă și că acordul de cooperare încheiat între el și președintele Traian Băsescu se arată a fi un instrument util pentru colaborarea tuturor instituțiilor și a apreciat că următorul raport al CE, de la sfârșitul acestui an, nu va menționa doar progresele înregistrate, dar și recomandări foarte clare care să poată fi implementate de Guvern și Parlament, arătând astfel că România respectă toate standardele UE.

El a precizat totodată că autoritățile de la București și oficialii CE vor colabora mai strâns la elaborarea viitorului raport.

Executivul UE a primit plângeri de la reprezentanți ai CC, CSM și ICCJ printre altele în legătură cu atacuri de intimidare și hărțuire prin media, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mark Gray.

El a spus că au existat multe cazuri, nu doar unul sau două, în care reprezentanți de înalt nivel au fost supuși presiunii prin intermediul presei.

Premierul Victor Ponta a declarat atunci că este de acord cu observația Comisiei Europene privind exercitarea unor presiuni media asupra judecătorilor, spunând că și el a văzut astfel de presiuni și că se va delimita de toate aceste practici.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...